TRANSLATE THIS PAGE

miercuri, 7 septembrie 2011

Marul californian

''A fost odata ca niciodata un Mar, care facea mere...bine, de fapt facea ceva la care oricine pofta, si anume iPhone-uri. Inclusiv concurenta poftea, ba chiar era invidioasa, incat incerca tot mai mult sa ajunga la nivelul lor :) ''

Povestea Marului incepe cu mult timp in urma, in vremea pionieratului, mai exact in anul 1978 cand Steve Jobs si Steve Wozniak au realizat primul computer comercial din lume cu maus și interfață grafică (Graphic User Interface sau GUI) cu scris caligrafic nemaintalnit la acea vreme. Pentru a pune pe picioare afacerea, Jobs și-a vîndut Volkswagen-ul său vopsit în toate culorile curcubeului, iar Woz s-a despărțit de calculatorul său programabil. Părinții lui Jobs aveau un garaj în Los Altos, California; acolo și-au stabilit cei doi cartierul general - garajul le servea drept cameră a proiectanților, unitate de service și magazin, în același timp.

După câtva timp au realizat 50 de plăci de bază, proiectate de Woz, pe care le-au vândut amatorilor locali, la prețul de 500 de dolari bucata. Noile jucării au fost botezate Apple, după numele casei de discuri care producea melodiile Beatles, grupul preferat al lui Jobs. Ziua de 1 aprilie 1976 a fost o zi istorică pentru ei, ziua în care s-a vândut primul Apple, la pretul de 666,66 $.
Apple II a fost introdus la 16 aprilie 1977, la West Coast Computer Faire. Se diferenția de rivalii TRS-80 și Commodore PET, pentru că venea cu o grafică colorată și o arhitectură deschisă. În timp ce modelele de dinainte foloseau benzi de casetă ca și dispozitive de stocare, Apple folosea 5 diskete floppy de 1/4 inch pentru interfață, numite Disk II.
Steve Jobs a început lucrul la Apple Lisa în 1978, dar în 1982 a fost înlăturat din echipa Lisa. În 1983 Lisa a fost primul computer personal vândut pentru public cu o interfață grafică, dar comercializarea lui a fost un eșec din cauza prețului mare și a numărului limitat de aplicații.
În 1984 Apple lansează Macintosh. Debutul său a fost anunțat de faimoasa reclamă de 1,5 milioane $ din 1984. Aceasta a fost regizată de Ridley Scott în 22 ianuarie 1984, iar acum este considerat un eveniment crucial pentru succesul Apple.




Astfel a luat nastere compania Apple incorporated, care in 10 ani a ajuns de la doi angajati la peste 4000, cu o cifra de afaceri de 2 mld. $. La scurt timp a urmat lansarea Macintosh, devenit celebru in timp pentru sistemul de operare si aplicatiile sale avansate dar usor de folosit totodata. Insa cum marile companii se intampla sa aiba riscuri si pierderi foarte mari, Consiliul Directoral a luat decizia ca Steve Jobs sa fie dat afara. Pare absurd, nu?
Steve nu s-a lasat deprimat si a luat-o de la capat. Avand libertatea deplina de a isi exprima creativitatea, la scurt timp si-a infiintat o noua companie de computere denumita NeXT, ce producea sisteme de calcul avansate precum si software ce functiona exclusiv pe acestea. Unitatea CD-ROM si-a facut pentru prima oara aparitia pe aceste sisteme.

Avand tehnologia avansata la indemana, a infiintat o companie de animatie denumita Pixar, realizand astfel primul film animat computerizat, in care vocile personajelor erau interpretate de actori celebri. (ex. Toy Story). La ora actuala compania Pixar are cel mai avansat studio de animatie din lume. Ca o rastunare de situatie, sefia Apple devine constienta de posibilitatile de salvare a companiei prin detinerea proprietatii intelectuale si fizice si decide sa achizitioneze NeXT. Principalul scop al achiziției era folosirea sistemului NeXTSTEP ca fundația unui nou sistem de operare menit să înlocuiască sistemul învechit Mac OS.
 Jobs s-a întors la Apple ca un consultant în 1997 și după 4 iulie în aceleași an a devenit Director Executiv Interimar. În anul 2000 Jobs și-a recăpătat postul de Director Executiv.
Prin anul 1998 Steve a avut viziunea de a creea un computer  All-in-One (engleză pentru „Totul într-unul”, totul într-o carcasă), la care computerul propriu-zis este atât de miniaturizat încât a putut fi integrat în spatele ecranului catodic, fără să mai constituie o unitate (piesă) separată. Echipa de design a iMac-ului a fost condusă de Jonathan Ive, cel care mai târziu avea să facă designul iPod-ului și iPhone-ului.
Apple a vândut aproape de 800.000 de unități în primele cinci luni și prin asta a revenit la profitabilitate pentru prima dată după 1993. În anul următor Apple lansează alte două produse de editare: iMovie și Final Cut Pro care mai târziu urma să fie un semnificant program de editare video cu peste 800.000 de utilizatori înregistrați la începutul lui 2007.
Pe parcurs, Apple ramane cunoscuta ca fiind compania cu ale carei sisteme poti prelucra computerizat fotografii digitale, materiale video, piese muzicale, desktop publishing DTP.
În 2002 Apple scoate pe piață și pachetele software Nothing Real, Shake, Emagic, GarageBand, iPhoto și iLife.

 -apasa pe miniatura pentru a mari-

O versiune pentru server a noului sistem de operare a fost lansat sub numele Mac OS X Server 1.0 în anul 1999 și prima versiune destinată utilizatorilor de calculatoare personale a fost lansată în 2001 sub numele de Mac OS X 10.0. Unele caracteristici ale interfaței NeXTSTEP au fost folosite în Mac OS X, acestea fiind Dock, meniul Services, interfața 'browser' din Finder, sistemul de text NSText și meniurile de selectare pentru fonturi și culori în tot sistemul.

La 18 mai 2001 se deschide primul Apple Retail Store (prăvălie cu amănuntul, specializată și oficială) în Virginia, California, SUA. În același ani Apple scoate pe piață produsul portabil iPod, un audioplayer digital, care a fost un mare succes de piață: în 6 ani au fost vândute peste 100 de milioane de unități. În 2003 a fost prezentat Apple produsul iTunes Store, o prăvălie online în web, aceasta oferind muzică disponibilă legal pentru download pentru 0,99 $ pe cântec. Serviciul a devenit rapid lider de piață, cu peste 5 miliarde de descărcări până în iunie 2008.

In timpul discursului său de la Macworld Conference & Expo de la 9 ianuarie 2007, Steve Jobs anunta noul dispozitiv sub denumirea de iPhone, fiind în același timp un telefon mobil de tip smartphone, un player multimedia și un dispozitiv de comunicație fără fir.  iPhone are suport pentru push e-mail, telefonie mobilă GSM, SMS, navigare web. În plus este dotat cu un ecran de tip touchscreen- multi touch (ecran patentat), include funcțiile găsite și la playerele media de tip iPod și rulează o variantă a sistemului de operare Mac OS X, numită actualmente iOS. Capabilitățile iOS sunt un element cheie al succesului pe piață al iPhone-urilor.interfața grafică deosebită l-a facut imediat unul din cele mai iubite telefoane mobile din lume. Telefonul minune are peste 200 inovatii inregistrate. Apple are cel mai vast magazin online de aplicații pentru telefoane mobile din lume - App Store - cu peste 200.000 de aplicații, acestea înregistrând peste 10 miliarde de descărcări la nivel global. Pana in anul 2010 au mai urmat versiunile de iPhone 3G, iPhone 3GS precum si iPhone 4, ultimul avand un design de tip edge, toate componentele amplasate pe un cadru din otel si ''placat'' pe ambele parti cu sticla Gorilla pentru o rezistenta de neegalat. Sistemul de operare iOS ajuns la versiunea 4 a fost si el imbunatatit, adaugand astfel caracteristici precum multitasking, aranjarea aplicatiilor din springboard (desktop-ul iOS) pe foldere, filmare cu camera video integrata, si altele.

În anul 2010 compania Apple a lansat computerul tabletă iPad, mai întâi în Statele Unite ale Americii și pe cele 2 continente ale Americii, care imediat a devenit celebru. Acesta îndeplinește în același timp rolul mai multor aparate sau dispozitive mobile, ca de ex. smartphone mobil, aparat de navigație după sistemul GPS, e-Reader (cu acesta se pot accesa biblioteci și librării digitale și citi cărți pe ecranul iPad), browser Internet, jocuri electronice, dicționare electronice și multe altele. In anul 2011 a fost lansata si versiunea iPad2 insa cu noutati precum un procesor dual-core Apple A5, giroscop si tehnologie radio pe patru benzi, iar ca aspect are de gastigat prin subtierea sa, rezultand o grosime de numai 8,8 mm, cu 2,6 mm mai putin fata de iPad.
La 24 august a acestui an Apple anunta demisia lui Steve Jobs, precum si inlocuirea lui cu Tim Cook, care ocupa functia de director operational al companiei. Intr-o scrisoare trimisa conducerii si "comunitatii" Apple, Jobs a transmis ca doreste sa ramana presedinte al consiliului de administratie. Desi s-a aflat oficial in concediu medical inca din luna din ianuarie, Jobs a aparut in public pentru a anunta noi produse Apple.
In lumea tehnologiei informationale Steve Jobs este considerat un inovator, un indraznet, un Thomas Edison sau Henry Ford al timpului sau. 



So keep looking, don't settle!  :)



In 1978 apare primul logo Apple, intitulat Wayne, care il arata pe Sir Isaac Newton stând sub un măr.
Aproape imediatacesta a fost inlocuit cu celebrul "Mar in culorile curcubeului", avand o muscatura pe o parte.
În 1998 Apple a întrerupt tema curcubeu şi au început să folosească temele monocromatice, aproape identice cu forma anterioară, pe diferite produse, de ambalare şi de publicitate. O versiune Aqua-tematica a logo-ului monocrom a fost folosit intre anii 2001-2003, şi o versiune cu tema de sticla a fost folosit din 2003.



Anul acesta, in octombrie, se pare ca Apple ne pregateste un nou model de iPhone; acesta se va numi fie iPhone 4G fie iPhone 5 , si va avea un design foarte asemanator cu varianta precedenta insa cu modificari notabile: 
- tehnologie 4G de la LTE;
- noul sistem de operare iOS 5;
- capacitati de memorie cuprinse intre 16-32 GB;
- videocamera cu rezolutie de 8 mpx;
- un ecran  cu o diagonala marita, de maxim 4 inch.

Interesant este ca Apple a pierdut doua astfel de prototipuri prin locatii diferite incat a atras atentia presei de specialitate, ba chiar a fost angajat un detectiv pentru localizarea acestora :)


L.E.: Astazi 06.10.2011 a fost anuntat decesul lui Steve Jobs.
-apasa pentru a mari-

Daca ti-a placut acest articol atunci da un Like in butonul din dreapta :) Multumesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...